joi, 30 mai 2013

Agenda pe cartela sau in telefon?

Asta-i un fel de cârcoteală de joi. Împotriva mea și a lenii mele.

sursă foto: freeimages.co.uk
Povestea de azi începe demuuuult, demult, pe când se potcovea puricele cu 99 de ocale de fier, pe vremea lu' Pazvante cel Pliurd. Sau surd. Sau Chior. Da' nu mai contează. Era pe vremea când Orange se numea Dialog și când Vodafonu' era Connex (mai țineți minte reclama aia? Connex gău! Ce-i al tău, i-al tău! :)) ).

Și mă duceam io, mândră Cosânzeană, cu Făt-Frumosu' meu la Sinaia. Și aveam, (de ce dreaqu' nu știu!) ca și acum, 2 sim-uri la același operator de telefonie mobilă. Și nuș cum se făcu de-am pierdut un sim - cel care nu era în singurul meu telefon de la vremea aceea, - prin microbuz, dar nu am observat asta decât când ajunsesem deja la hotel. Sau la pensiune. Sau acasă la bunică-sa. Mă rog, n-are importanță. Și brusc mi-am dat seama ce greșeală am făcut să-mi salvez aproape toate numerele din agendă pe cartela sim, păi mai bine le salvam în telefon, nu? Că uite, cartela o pierzi și rămâi cu paguba. Și, când am ajuns acasă, m-am pus pe scris pe vreo trei coli A4 toate numele si numerele de telefon pe care le știam și le aveam pe sim-ul care-mi mai rămăsese. După care am mers la Orange-Dialog, mi-am luat alt sim, activat cu numărul celui pierdut, iar Făt-Frumosu' meu s-a prezentat la mine cu un telefon Nokia nou-nouț ca să nu mai pierd cartela și de data asta. Și, uite-așa, a trecut vremea, eu am salvat noile numere în telefon, și listele alea nu le-am mai actualizat evăr.

Acum plâng în pumni iar și din nou (nu mă luați în serios cu pleonasmele, sunt doar niște figuri de stil) pen'că Nokia ăla era cu clăpiță și s-a rupt în două jumătăți cvasi-nefuncționale. Cu alte cuvinte, ecranul telefonului e mort.

Și acum Oană hăi!, ia numerele de unde nu-s! Așa-i că listele alea, scrise cu mânuța erau bune? Erau!
Eei, mi-am luat instant un telefon - Făt Frumos s-a adâncit în criză - și de atunci mă chinui să nimeresc pe neve activarea bluetooth-ului ca sa-mi descarc agenda și ce mai aveam pe acolo în laptop. Da' n-am nimerit-o, ci doar mi-am redirecționat apelurile (cum naiba am reușit așa ceva?? :o)

Așa că răspunsul meu la întrebarea din titlu e: nici una, nici alta. Pe hârtie, cu pixu', ca în epoca de piatră.


Și dacă plouă, atunci ce mă fac?


vineri, 24 mai 2013

Vinerea cu amintiri. De-ale scolii.

Plecam azi spre casă de la locuința mea de serviciu și mă gândeam cu o oarecare amărăciune că anul ăsta o să am și eu cohortele mele de corigenți. Și eram mâhnită în sinea mea. Știu cum e; la vremea mea, am fost nevoită, odată, să învăț toată vara la matematică - ahhh!! nesuferită materie!! - și tot nimic nu am priceput, am învățat papagalicește și am demonstrat că am învățat, ca să trec. Nu că știu, ci că am învățat ca pe o poezie în limba chineză, fără să înțeleg mare lucru din teoremele și ecuațiile alea. Cred că am avut un prof de treabă. Eu nu m-aș fi trecut .

Așa că am simțit pe pielea mea cum e să fii corist. Drept e, că așa simțeam noi, generația noastră. Celor de azi se pare că îi doare la bască dacă nu trec la o materie sau două.

Așa că mergeam eu și târâiam trollerul după mine, agale, întrebându-mă oare cine s-a schimbat de-a lungul anilor? Eu? Elevii? Sau bifez ambele răspunsuri drept corecte? La început țin minte că abia puneam vreun 6, 5-ul era o raritate la mine. Notele erau de la 7 în sus, pe merit, pentru că dacă mai țineți dumneavoastră minte, era perioada aia, de după '90, firește, când toată lumea credea că are nevoie să știe engleză. Puștanii învățau pe rupte, și la bac era examen scris, cam la fel ca la română, cu analize literare pe Shakespeare, Miller, Dickens sau Hardy, cu gramatică la greu, cu eseuri.

După o vreme, mi-am dat seama că notarea nu mai putea începe de la 7. Erau din ce în ce mai mulți elevi de 5 și de 6. Engleza nu mai era un must, dar încă erau mulți care învățau bine de tot. Bacul se dădea oral, subiectele erau mai subțirele, că nu aveai timp să formulezi nuș' ce teorii literare in zece minute.

Apoi a venit vremea aia cu manualele alternative când totul s-a dat peste cap. Literatura a dispărut aproape de tot, unele manuale nici nu prea aveau exerciții, altele conțineau greșeli multe și mari. Bac-ul a început să devină tot mai simplu. Însă chiar și așa, exercițiul de gramatică era punctul forte. Nu știai gramatica, nu prea luai notă de trecere. Am început să am și eu câte un corigent doi. Țin minte că prima dată era vorba de o fată care tot trimestrul 3 a lipsit de la școală. Că încă nu era cu semestre.

După care, de la an la an interesul pt engleză și învățătură în general a scăzut. Sau m-am făcut io mai a dracu'. Acum mă văd nevoită să las pe capete. Iar bacul e ca și cum n-ar fi. Poți să nu spui și să nu scrii nimic, competențele la limbi străine le iei doar dacă te prezinți. Chiar dacă ai liniuță peste tot, la toate cele 5 competențe lingvistice, asta nu înseamnă picat. Nu există picat sau respins la competențe. Vei merge mai departe la probele scrise.

Așa că, elev rătăcit pe blogul meu, nu-ți fă griji. Poți să dormi mai departe. Și să visezi că devii bogat și foarte bine situat social, doar așa, pentru că exiști.
Somn ușor!


sursa foto: http://www.visualphotos.com/




miercuri, 22 mai 2013

Cine si cum ma cauta pe google

Unii vor zice că m-am luat după Chinezu'. De fapt, am mai scris despre cum și cu ce cuvinte sunt căutată pe net, eu sau blogurile mele. Și îmi face plăcere să descopăr noi asociații de cuvinte și de persoane, care nu știu cum se face că ajung pe blogul meu și nu pe acela pe care-l caută.

Așadar, zilele trecute cineva, deși cu IP de București, bag mâna-n foc că este get-beget din Moldova noastră, dă căutare cu sintagma ce se va întâmpla în Iffet neaseară ep.5 :))) regionalismul (oare n-o fi mai bine țărănism?) neseară sau îneseară înseamnă "în seara asta". Dar nu-l mai întâlnești decât pe la țară, spus de unii bătrâni, și asta destul de rar.


A doua persoană îl caută, de fapt, pe Blogatu' și nu e prima dată când cineva ajunge pe blogul meu căutându-l pe el. Am văzut căutări cu Blogatu' și Iffet, dar Marius nu face rezumate la Iffet, și atunci e normal ca omul să acceseze blogul meu, din lista înșiruită de Google. Dar așa? Căutare cu Suleyman, despre care amândoi scriem, și se ajunge la mine pe blog, când Marius e mult mai bine cotat decât mine și ca page rank și ca număr de vizualizări și tot ce mai vreți, asta n-o mai pricep. Da' deh!, ciudate sunt căile internetului.

Dați click pe poze ca să le vedeți la mărimea lor normală.



duminică, 19 mai 2013

Intre prieteni

Ieri seara am fost la niște prieteni de familie, în vizită. Casă la marginea orașului, gradină, flori, păsărele, ciripit. Ne așezăm și-i așteptăm pe vecini, invitați și ei la masă. Aș! Vecinul încă dormea și nevastă-sa ne-a transmis să mai așteptăm juma' de oră că se trezește el. Nush cum, da' io pe fițoșii ăștia nu-i prea pot suferi. Oftez și încep să mă plimb de-a lungul curții, că de-a latul, e prea îngustă.

Văd în fostul grajd de animale al răposaților socri (ai gazdei) un cuib de oarece păsăret. Trag poze, rămân și io cu gura căscată, la fel ca puii care-și așteptau cina. N-am știut că așa fac pufoșii ăștia cu pene, credeam că țin cioculețul deschis doar când vin părinții să-i hrănească. Mi-s dragi.

Vine vecinu'. Doctor dințar. Și nevastă-sa la fel. Nasu' pe sus. Ei, nu chiar foarte sus, că mai trebuie și să socializeze. Ne pupăm țocăind aerul cu buzele, nu care cumva să ne luăm vopseaua. Se aduc niscai bucate la masă, încep discuțiile. Politică, pacienți nesi, pacienți ne-nesi(mțiți), copii lor studenți cât de bine crescuți sunt (și cum ascultă ei muzică la maximum pe la 11-12 noaptea și cu geamul deschis - deh! e vară deja - de i-au sunat vecinii să-i roage să dea mai încet), și cum au mâncat ei stridii cu sos de roșii în Croația, apoi cum au mâncat ei friptură de pui cu portocale și cu sos de ciocolată și ce bună era. Apoi ne dau sfaturi despre cum să cumpărăm fructe de mare proaspete, nu congelate, pt că au prea multă gheață (de reținut și la alte produse) și trage mult la cântar. După ce terminăm de mâncat - că nici nu se putea alege un moment mai bun - nush cum devaiză discuția către proteze dentare, senzație de vomă de la proteză, și alte alea.

Mi se făcuse somn când conversația alunecă spre ozn-uri și extratereștri. Ei, neah! Mi-a sărit somnu'! O aud pe dna doctor cât de pătrunsă era de adevărul celor pe care le scrie David Icke în cărțile sale despre rasele de extratereștri care sunt printre noi și care pot lua formă umană și cum ăia se-nmulțesc împreunându-se cu noi, oamenii, fără să ne dăm seama. L-am invocat în gând pe Freud da' n-a venit și mă gândesc obraznic la dom' doctor care probabil că nu-i mai poate face nimic nevesti-sii deși nu e trecut, dimpotrivă, pare numa' bun. Apoi povestește cu patos cum a văzut ea un ozn într-o seară și dom' doctor, bărbată-su', zicea că e nebună, că el nu vede nimic.

I-am făcut un semn discret către ceas lu' bătrânu' meu, am chemat taxiul și am plecat. Taximetristul înjura de Pinalti, de gropi peticite și de străzi care figurează ca asfaltate numai pe hârtie.

Mmmda. Și-a mai trecut un weekend plicticos.

marți, 14 mai 2013

De ce nu mai particip la concursuri

Unii mă știau toată ziua pe net după voturi pentru concursuri. Și, drept urmare, li se pare și acum normal să mă contacteze pe fb să-i ajut cu voturi. Pe cei care m-au ajutat și ei pe mine la nevoie, îi ajut. Pe alții, al căror id nici nu l-am mai văzut vreodată, nu.

Și, cu toate că de-a lungul celor doi ani de concursuri am câștigat o grămadă de electrocasnice (robot de bucătărie, aparat de fiert la abur, aparat foto, cuțit de bucătărie asiatică, tricouri, șorțuri, căni, perii pt pisici, mâncare pt pisici, cărți, vase ceramice, seturi de ornat prăjituri, seturi de linguri de lemn, agende, seturi cosmetice, filme) și de produse alimentare (ulei Floriol și Unisol, produse Hochland, pui de Agricola Bacău), de la o vreme mi s-a cam pus pata pe concursurile moderne.

Păi să vedeți... până acum vreun an erau concursuri pe bune. Nu neapărat că ar fi fost extrem de cinstiți unii concurenți, dar măcar simțeai că te iei la întrecere cu alții, adicătelea concursul era concurs. Cu voturi sau like-uri. Însă de la o vreme, au apărut așa zisele concursuri cu like si share, pe care eu nu le sufăr, după care are loc o tragere la sorți. Și s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, de să dai și cu tunu' că nu prea mai vezi concurs din ălălalt.
Și dacă e tragere la sorți de ce se mai numește concurs? Doar pt că există un câștigător? Mi se pare mai mult o loterie. Iar eu nu joc la Loto, pentru că pierd bani și mă enervez. Online nu pot decât să mă enervez.

Așa că m-am lăsat de vițiul ăsta. Prin urmare, să avem pardon, dar persoanelor de după conturi de facebook gen Skoompik lol, Alinaaa IOoo, sau Miha Ela Bă nu le acord nici un fel de vot sau like, și dacă vă mai prind că-mi tăguiți numele fără să mă întrebați, pe pagini care nu mă interesează și pe poze cu câini stând cu gaida-n sus sau pe alte parascovenii fotoșopate, vă blochez și vă dau report, uite-așa, d'a naibii ce sunt !

Și pentru ilustrarea unora dintre motivele pt care nici la acele câteva concursuri cu votare nu mai am chef să mai particip, două poze concludente:
- una, că fraudatorii se ajută între ei
- a doua, că alții n-au serviciu - presupun! - și stau de-și fac sute de conturi clonă.

Luați de vedeți:




joi, 9 mai 2013

Portret al escrocului la maturitate

Un articol scris pe un blog mai vechi de-al meu, care acum nu mai există. Postarea asta e de actualitate mereu :)

Escrocul sentimental, că despre el o să vorbesc în continuare, sau mai bine zis, mârlanul, e un specimen destul de des întâlnit. Pe stradă, la cafenea, la serviciu. Arată ca oricare. Când îl cunoști, în funcție de interes, ascunde vârsta reală, datele despre familia lui sau despre adresa reală. Și cum o minciună atrage pe alta, șirul abia pornit se transformă în tăvălug. Din fericire pentru el, are îndeajuns de multă experiență de viață în așa fel încât tăvălugul să cadă peste cei care-i devin victime. Deși se poate întâmpla să fie și el făcut afiș. :w00t:

Dacă e bărbat, spune că are 50 de ani în loc de 45, că e sau nu căsătorit, după cum simte în acel moment, că are sau nu are copii, că locuiește în Cluj când el e de fapt din Tg. Mureș. De regulă are mașină, second hand, însă ferește-te să i-o critici, că dacă faci asta și chiar ai nevoie să te ducă rapid undeva, te va refuza sistematic. Umblă mult prin țară, are treburi, afaceri, și mai multe conturi pe site-uri gen oiubire, aman2, etc. Îmbină afacerile cu slalomul printre femei, dar la el se poate combina orice. Înșeală și minte partenerii de afaceri la fel ca pe toată lumea din jurul lui, nu are prieteni adevărați decât pe el însuși. Nu căuta să-l înțelegi. Nici el uneori nu se înțelege prea bine.

Se laudă cu călătoriile lui în țări pe care nu le-a văzut decât la televizor, îți dă chiar și sfaturi cum să ajungi pe acolo, povestește de călătorii cu avionul, dar uită că în avion geamurile nu pot fi deschise, și uite-asa se mai dă de gol cu minciuna. Dacă ești sincer si-i atragi atenția că a greșit, se înfurie, urlă, și tot pe tine te scoate vinovată. E bine să nu-i arăți mârlanului că știi că minte, prefă-te, la fel ca el, și da-i un şut elegant afară din viața ta, când se ivește ocazia. Că altfel îți mănâncă zilele.

Specimenul mascul se hrănește cu mâncarea ta, respiră aerul tău, stă la tine pe banii tăi, îmbracă tricourile tale, îți cere bani pretinzând că el a consumat benzină ca să te viziteze, și când te duce într-un mini concediu îți cere jumătate din bani, ca să fie totul cinstit, nu? :rolleyes:

Îți ia tot cu pretenția că ți-a dat el ție multe. Și nu te ajută când ai nevoie. Niciodată. Uneori îți controlează geanta, portofelul, fluturașul de salariu, lucrurile. Mai și ia cate ceva, convins că n-ai să observi și face cadou altora. Lucruri mici, cât să încapă în buzunar. Dacă se îmbată, lasă ostentativ mobilul pe masă, deschis, ca să vezi tu câte amante mai are și ce mult îl iubesc ele. Mesajele astea nu le șterge, până nu se convinge că le-ai citit.

Nu are nimic sfânt în el, și totuși îi e teamă de roata vieții. Câteodată îl cuprind remușcările și încearcă să compenseze câte ceva, prea puțin, din mârlăniile care se țin lanț zilnic. Dar asta nu durează mult.

Dacă-l prinzi în fapt, nu recunoaște, să-l picuri cu lumânarea. Începe să urle la tine, că adevărul îl face să-și sară din minți, și tot către tine îndreaptă un deget acuzator. Dacă te ții bățoasă și-i demonstrezi cu dovezi că minte, amenință că se răzbună. Este în esență un laș, iar dacă vrea, are destule relații și oameni obligați prin care sigur că ți-ar putea face rău. Spre ghinionul tău, la atâta îl duce mintea.

Dă puțin și cere mult. E mârlan până la capăt, e plin de sine și numai el are valoare, în ochii lui, pe lumea asta. Ceilalți sunt niște proști pe care el crede că îi manevrează cum vrea. Dar nu întotdeauna socotelile de acasă se potrivesc cu cele din târg.
Avantajul tău este că mârlanul își face mulți dușmani, care nu se știe când, îl vor doborî odată și odată.


O seară frumoasă acum! ;)

vineri, 3 mai 2013

Amintiri. Viza Schengen.

Era în 1995. Plecam într-o excursie cu autocarele prin Europa, până la Glasgow, unde aveau loc simultan 2 Congrese de science-fiction. S-au numit World-Con. De la Convenție.

Atunci a fost prima dată când am ieșit în afara granițelor României. Am avut nevoie de viză de Austria, și de viza Schengen, pe atunci un spațiu limitat la câteva țări dezvoltate din vestul Europei. Viza de Anglia a fost și ea acordată la intrarea în țară, imediat după ce am coborât de pe ferry-boat.
Odată cu prima excursie afară, a venit și primul incident datorat faptului că eram români, la nemți. Într-una din nopți am rămas într-o parcare, în autocar. Câțiva tineri treceau pe lângă noi și citind pe spatele autocarului adresa de România a transportatorului, au scuipat pe caroserie zicând "Weah! Rumanische...." M-a durut. Era pe vremea mâncătorilor de lebede negre la Viena, tuciurii și ei parcă, dacă știrea respectivă o fi fost adevărată.
Apoi, la convenție, la standul României era o prezentare de carte, o antologie S.F. scrisă în engleză special pentru acea ocazie. Unii străini au cumpărat-o, alții au luat un exemplar gratuit - au fost vreo câteva zeci și gratis - și văzând de unde provine, l-au pus direct la coșul de gunoi.

Ei, dar a trecut. Azi, dacă m-ar întreba cineva, nu aș mai fi de acord cu intrarea în UE și cu străduința de a ne vedea și noi în spațiul Schengen. La început mi-am dorit, am crezut că va fi și la noi ca la ei, cu timpul. Acum... nu mai gândesc la fel. Dar mă uit cu plăcere în pașaportul cel vechi, la viza atât de dragă mie cândva.


joi, 2 mai 2013

Despre serviciile Orange, again !

Am mai scris. Tot cârcoteli, tot într-o joi, tot despre facturile către Orange și despre cum se face curieratul la ei.

Acum câteva zile primesc un mesaj sms cum că să dovedesc eu la nush ce număr de fax că mi-am plătit factura pe luna martie. Cum mai confirmasem odată, prin sms plata facturii, efectuată cu vreo 15-16 de zile înainte de acest avertisment, am stat liniștită, crezând că așa o fi procedura, dar fiind convinsă că ei au înregistrat deja plata. Însă pentru orice eventualitate, imediat ce am ajuns acasă, am trimis dovada plății în format .pdf la ei. Asta era vineri. Luni, adică fix acum 3 zile, mă trezesc cu contul suspendat. M-am enervat maxim. Se crucea taximetristul meu regular, care nu-și închipuia ever că aș putea vorbi vreodată în halul ăla. Și îmi tot spunea că se rezolvă... să stau liniștită...

Bineînțeles că s-a rezolvat, după un telefon în care am spus operatorului să caute emailul de vineri și să vadă dovada că plata facturii fusese făcută de pe data de 9 aprilie. Și bineînțeles că am fost reconectată (nu chiar imediat, ce-ați crezut? :)) ). Dar de ce tot eu, care mi-am făcut temele, trebuie să dovedesc că sunt ok și cu plata la zi, iar dânșii, care sunt plătiți din banii clienților, adică ai noștri, nu catadixesc măcar să verifice cum trebuie dacă suspendă contul pe drept sau nu?

În poză clădirea Palatului Telefoanelor din București undeva în anii '30, când nici prin vis nu existau telefoane mobile :) 
Este luată dintr-un almanah Universul din 1937, almanah care-mi aparține, la fel ca și poza.